Procesul pentru „incitare la omor” al fostului președinte islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată în iulie, a fost amânat, luni, până pe 8 ianuarie 2014, a constatat un jurnalist AFP.
„Eu sunt președintele Republicii, iar acest tribunal este ilegal”, a declarat Morsi, primul șef de stat ales în mod democratic în Egipt, destituit și arestat de către armată pe 3 iulie, la câteva zile după ce milioane de egipteni au ieșit în stradă pentru a cere plecarea acestuia de la putere.
Primul șef de stat ales în mod democratic în Egipt era deținut în secret de către armată, de când a fost destituit, pe 3 iulie. El a sosit luni dimineața, la bordul unui elicopter, la tribunalul unde compare alături de alți 14 foști reprezentanți ai regimului său pentru „incitarea” forțelor de ordine să ucidă manifestanți pe 5 decembrie 2012, a declarat pentru AFP șeful Poliției din Cairo Osama el-Soghayar.